MENIU

ACL acuză PSD că a folosit Poşta Română pentru a transmite pliante anti-Iohannis

Alianța Creștin-Liberală acuză Partidul Social Democrat că transmite pensionarilor, prin intermediul Poştei Române, pliante care fac parte dintr-o campanie îndreptată împotriva candidatului ACL, la Președinție, Klaus Iohannis şi în care se precizează, în mod fals, că acesta "va gira tăieri de pensii şi salarii”, potrivit Mediafax. 

"Campania electorală a lui Victor Ponta se bazează din ce în ce mai mult pe dezinformare şi înşelarea alegătorilor. Victor Ponta şi portavocile sale mint cu neruşinare încercând să-i sperie pe oameni că, odată ajuns preşedinte, Klaus Iohannis va gira tăieri de pensii şi salarii. Este extrem de grav că PSD se foloseşte de o instituţie de stat, Poşta Română, ai cărei angajaţi sunt obligaţi ca, odată cu pensia, să le distribuie persoanelor vârstnice şi pliante cu aceste informaţii false", se arată într-un comunicat al prim-vicepreşedintelui ACL, Alina Gorghiu.
Purtătorul de cuvânt al PNL acuză "căpuşarea" Poştei Române de către "grupuri de interese" astfel încât "Victor Ponta îşi face campanie pe banii românilor, folosind instituţii publice". În susținerea celor afirmate, Alina Gorghiu a transmis presei două fotografii, cu pliantele la care face referire, primul, privindu-l pe Klaus Iohannis, iar cel de-al doilea, pe Victor Ponta.

"Cerem PSD să facă public contractul încheiat cu Poşta Română pentru a distribui aceste materiale de propagandă. Vrem să urmărim, de asemenea, în ce măsură aceste sume se regăsesc în documentele oficiale referitoare la bugetul de campanie. Teama PSD şi a lui Victor Ponta de a pierde alegerile îi determine să angreneze în lupta împotriva candidatului ACL instituţii ale statului. Astfel, numeroase primării din ţară sunt obligate să distribuie aceste pliante mincinoase, cu scopul de a-i speria pe oameni", se mai preciează în comunicat.

 

Mai multe pe Mediafax.

Mai multe articole despre:
PSD Poşta Română pliante Klaus Iohannis ACL