VESTE senzațională despre Maria Șarapova
Maria Șarapova face ce face și atrage banii ca un magnet. Rusoaica este cea mai bogată sportivă în Topul Forbes – realizat pe baza veniturilor obținută între iunie 2013 și iunie 2014.
Și asta în condițiile în care ea în a doua jumătate a anului trecut nu a jucat decât un singur meci, fiind accidentată, scrie Click.ro.
Numai că averea Șarapovei, la fel ca și a celorlalte tenismene de talie mondială, crește datorită contractelor de publicitate. Astfel, rusoaica a strâns în cele 12 luni 24,4 milioane de dolari, din care doar 2,4 milioane provin din tenis. În rest, contractele cu numeroșii ei sponsori, dar și firma de duciuri Sugarpova i-au asigurat un plus de 22 de milioane de dolari.
Pe locul secund în acest top e chinezoaica Li Na, care a adunat 23,6 milioane de dolari (18 milioane din contracte). Pe trei în acest top găsim tot o tenismenă, Serena Williams, care a strâns în total 22 de milioane de dolari. Ea a muncit cel mai mult pentru bani, căci exact jumătate din sumă, adică 11 milioane de dolari, i-au venit ca premii din tenis.