Alte 3 unităţi de învăţământ din Covasna suspendă cursurile pe fondul numărului mare de viroze respiratorii
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna a anunţat miercuri decizia suspendării cursurilor, total sau parţial, în alte trei unităţi de învăţământ din judeţ, măsura fiind luată pe fondul creşterii numărului de infecţii respiratorii.
Conducerea instituţiei informează printr-un comunicat de presă că în zilele de 19 şi 20 februarie cursurile vor fi suspendate la clasele I A, I C, și a XI-a C de la Colegiul Național „Szekely Miko; dar şi la grupa „Fluturași” a Grădiniței cu Program Prelungit „Arvacska” din Sfântu Gheorghe; în vreme ce la Școala Gimnazială „Kalnoky Ludmila” din Valea Crișului – Grădinița cu Program Normal Calnic cursurile vor fi suspendate integral.
Măsura a fost luată la propunerea conducerilor celor trei unităţi de învăţământ, de comun acord cu Direcţia de Sănătate Publică Covasna, şi cu informarea Instituţiei Prefectului, pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii, se arată în comunicat.
Luni, conducerea IŞJ Covasna a luat decizia suspendării cursurilor, în zilele de 18 şi 19 februarie, în cazul claselor pregătitoare (secţiile română şi maghiară), clasa a II-a A şi clasa a VII-a A de la Liceul de Arte „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, dar şi pentru ciclurile preşcolar şi primar de la Şcoala Gimnazială „Fejer Akos” din Micfalău, precum şi la creşa, grupa mijlocie şi grupa mare de la grădiniţă, clasa I, a II-a de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din oraşul staţiune Covasna.
Citește continuarea pe realitateadecovasna.net.