MENIU

A comandat un telefon, dar când a primit coletul a avut un şoc. Ce primise vrânceanul

Un bărbat dintr-o comună din Vrancea a avut parte de o surpriză neplăcută, după ce a decis să-şi achiziţioneze de pe Internet un telefon nou.

Vrânceanul în vârstă de 38 de ani, din comuna Popeşti, comandase telefonul de pe un site de vânzări. A plătit 250 de lei, dar în ziua în care pachetul i-a fost livrat acasă a avut un şoc: în loc de aparat, în cutie se aflau pietre.

Bărbatul a sesizat imediat Poliţia, care a reuşit în scurt timp să-l identifice pe cel care pusese la cale întreaga înşelătorie. Este vorba despre un adolescent de 16 ani, din Broşteni, judeţul Suceava, care se folosise de actul de identitate al unei alte persoane, relatează presa locală.

"În urma măsurilor dispuse de poliţişti s-a procedat la blocarea plăţii, în cauză întocmindu-se un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale", precizează IPJ Suceava.