MENIU

Zodiile în care se nasc cele mai iubite femei. Horoscopul fabuloaselor 

Sunt frumoase, inteligente, independente, ambițioase și sunt dorite de mulți bărbați. Ele sunt femeile fabuloase ale zodiacului. Nici nu este de mirare de ce celelalte native le privesc cu admirație și invidie în același timp.Află în ce semne zodiacale se nasc femei remarcabile din toate punctele de vedere! 

Berbec

Deșteaptă, independentă și sexi, nativa zodiei Berbec atrage toate privirile asupra ei, pe oriunde ajunge. Nu ai nevoie de prea multe dovezi din partea ei pentru a-ți da seama că este o femeie fabuloasă. Pe ea nu o doboară greutățile vieții, ci o înalță și o întăresc.

Această nativă exprimă senzualitate și încredere în ea prin fiecare por al pielii, astfel că nu este de mirare de ce toți bărbații cad la picioarele ei, declarându-se cuceriți pe viață. Femeia Berbec reușește în tot ceea ce își propune, pentru că are un bagaj astral care o ajută mult. Planurile ei de viitor se concretizează întotdeauna, pentru că luptă mereu pentru a le pune în practică.

Leu

O prezență deosebită în viața oricărui om, nativa Leu strălucește la propriu. Soarele, astrul care o guvernează, îi conferă niște abilități extraordinare. Ea nu se numără doar printre cele mai frumoase femei din zodiac, ci și printre cele mai inteligente.

Spiritul competitiv de care dă dovadă această nativă o ajută să se facă ușor remarcată drept lider în toate mediile pe care le frecventează. Indiferent că este vorba despre planul amoros ori despre cel profesional, nu îndrăznește nimeni să îi domine teritoriul. Cei care o cunosc știu că se poate transforma dintr-o femeie stilată și diplomată într-o fiară.

Scorpion

O altă nativă a horoscopului care merită un loc special în topul fabuloaselor este cea născută în semnul Scorpionului. Ea este înțeleaptă, atrăgătoare și sigură pe ea, dovedindu-se a fi o femeie remarcabilă încă din primele momente în care ai cunoscut-o. Nu degeaba este asemănată de către astrologi cu pasărea Phoenix, cea care renaște din propria cenușă.

Această femeie fabuloasă a zodiacului nu are nevoie în viața ei de un bărbat pentru a reuși, ci este suficient de puternică încât să treacă singură peste toate provocările. Ea își cunoaște bine calitățile și se pricepe să le scoată în evidență, astfel că poate fi considerată un model demn de urmat. De altfel, celelalte femei sunt mereu cu ochii pe ea pentru a afla secretul reușitelor ei.

Mai multe articole despre:
horoscop horoscop femei