Sărbătoare 17 septembrie. Zi importantă pentru credincioși
Este sărbătoare mare, astăzi, pentru credincioși.
Ortodoxe
Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Greco-catolice
Sf. m. Sofia şi fiicele ei Pistis, Elpis şi Agapis
Romano-catolice
Sf. Robert Bellarmin, ep. înv.
Sfânta Muceniţă Sofia şi fiicele sale, Pistis, Elpis şi Agapis, sunt sărbătorite de Biserică la 17 septembrie.
Sfânta Sofia era de neam italian, văduvă, şi avea din căsătorie trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţă), pe cea de a doua - Elpis (Nădejde), iar pe cea de a treia fiică a numit-o Agapi (Dragoste).
Sfintele muceniţe au trăit în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Roma.
Pistis era în vârstă de 12 ani, Elpis, de 10 ani, iar Agapis, de 9, atunci când au fost chemate la împărat, căci auzise de la eparhul său de cele trei fecioare care, împreună cu mama lor, duceau o viaţă închinată cu totul lui Hristos.
În faţa Sfintei Sofia, Sfintele Muceniţe, Pistis mai întâi, urmată de Elpis şi apoi de Agapis, au fost supuse la chinuri cumplite, după ce fiecare pe rând l-a mărturisit pe Hristos şi a refuzat să jertfească zeiţei Artemida.
Rezistând în faţa tuturor chinurilor, cele trei muceniţe au fost în cele din urma omorâte prin tăierea capului, iar mama lor le-a luat trupurile, le-a aşezat într-o singură raclă şi le-a îngropat.
Sfânta Sofia a stat lângă mormântul fiicelor sale vreme de trei zile, rugându-se. În acest timp şi-a dat sfârşitul, fiind îngropată alături de ele.
Sfânta Muceniţă Sofia a fost muceniţă nu cu trupul, ci cu inima, întrucât cu inima a pătimit mult pentru Hristos.