REŢETĂ PAPANAŞI: vor ieşi mai buni ca la restaurant!
REŢETĂ PAPANAŞI. Papanaşii sunt un desert foarte gustos şi uşor de preparat. Aşadar, iată cea mai bună REŢETĂ DE PAPANAŞI!
REŢETĂ PAPANAŞI. Ingrediente: 500 g brânză dulce de vaci, 300 g făină, 2 ouă, 1 linguriţă rasă bicarbonat de sodiu, 1 linguriţă esenţă de portocală, 30 g zahăr vanilat, coaja de la o lămâie, un praf de sare, 200 g smântână, 150 g dulceaţă.
REŢETĂ PAPANAŞI. Mod de preparare:
Se amestecă brânza (foarte bine scursă) cu ouăle, sarea, esenţa de portocale (sau o altă esenţă pe care o preferaţi), zahărul vanilat, coaja de lămâie şi bicarbonatul. Adăugaţi făina, puţin câte puţin, şi amestecaţi în continuare cu o lingură, apoi cu mâna. La final, aluatul trebuie să fie uşor lipicios; lăsaţi-l să se "odihnească" timp de 10 minute, apoi modelaţi papanaşii.
Treceţi-vă degetele prin puţină făină, apoi luaţi o bucată din aluat (aproximativ 120 g, respectiv 40 de g pentru "biluţe"). La final vor ieşi şase papanaşi. Prăjiţi-i în ulei încins, timp de 2-3 minute pe fiecare parte, la foc mediu. Scoateţi-i pe un şervet de bucătărie pentru ca uleiul să fie bine absorbit.
La final, puneţi-i pe o farfurie şi decoraţi-i cu smântână şi dulceaţă.
Sursa: jamilacuisine.ro