MENIU

Puneau flori pe mormântul fiului, când ceva înspăimântător s-a întâmplat. Au intrat în stare de şoc

Fiul "mort" a apărut în faţa părinţilor

Părinţii lui Jaroslaw Carolinski, un bărbat din Polonia, găsit mort în urmă cu puţin timp, puneau flori pe mormîntul fiului în momentul în care ceva cu adevărat şocant s-a întâmplat, scrie metro.co.uk.

Părinţii unui bărbat de 38 de ani din Siedliska, Polonia, au intrat în stare de şoc atunci când şi-au văzut fiul venind spre ei. Cei doi puneau flori, chiar în acel moment, pe ceea ce credeau a fi chiar mormântul fiului.

Jaroslaw Carolinski plecase de acasă în octombrie 2011, cu scopul  de a se "regăsi". Ulterior, părinţii nu au mai auzit nimic despre el.

Un trup neînsufleţit găsit de poliţie în urmă cu puţin timp a fost identificat greşit ca fiind Jaroslaw Carolinski, iar părinţii l-au înmormântat. Fiul a sosit însă, în momentul în care cei doi aranjau mormîntul.

Femeia a leşinat când şi-a văzut fiul. "Evident că amândoi au fost şocaţi, iar apoi încântaţi să mă vadă", a declarat fiul.

Procurorii fac acum investigaţii pentru a afla cine se află de fapt în mormânt.

 

Mai multe articole despre:
morţi