PERICOLUL de care nu ştiai din APA PLATĂ
Conducerea Patronatului Apelor Minerale APEMIN atrage atenția că apele de masă sau plate sunt potențial periculoase, în special toamna și primăvara. Cauzele sunt legate de pătrunderea apelor provenite din ploi și din topirea zăpezilor în sursele de exploatare, care aduc cu ele și substanțe dăunătoare sănătății.
Apele de masă sau plate care nu au trecut pe eticheta sticlei cuvântul "mineral" au aceiași parametri ca și apa de la robinet. Acestea sunt tratate chimic pentru distrugerea microbilor, ne spune Mihail Ianăș, directorul executiv al Patronatului Apelor Minerale APEMIN.
"Apele de masă provin din puțuri de mică adâncime, care se exploatează din jurul Bucureștiului și care se tratează fizico-chimic în așa fel încât să corespundă normelor de apă potabilă.
De exemplu, împotriva bacteriilor se supun unui tratament cu jet de ultraviolete, se mai adaugă și anumite substanțe și se filtrează. La apele minerale însă nu se aplică procedee fizico-chimice asupra lor, ci sunt filtrate natural.
Exact cum se tratează apa de la robinet, așa se tratează și apele de masă, pentru că ambele au aceleași standarde. Din cauza aceasta apar uneori scandaluri, de obicei primăvara și toamna, când, după ce se topesc zăpezile și mai și plouă, anumite substanțe de la suprafață sunt aduse în apa de izvor.
Această apă se îmbuteliază și se vinde sub formă de apă de masă sau plată, dar, atenție, fără să pună adjectivul minerală. Uneori au anumite elemente care provoacă deranjamente stomacale, grețuri, nu omoară pe nimeni, dar nici nu le face bine.
Din păcate, în mass-media apare că a fost depistată apă minerală infectată, ceea ce niciodată nu a fost adevărat. Nu au fost ape minerale, ci ape de masă, apă chioară mai pe românește. Apa de izvor este aproape o apă de suprafață, pentru că se află la foarte mică adâncime", a declarat Mihail Ianăș, potrivit ziarulring.ro.