Ciolacu: NU regret măsurile luate ca premier. Ordonanța nu e una a sărăciei. Companiile să fie solidare cu poporul, prețuri înghețate 6 luni
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la începutul ultimei ședințe de guvern din acest an, cea în care vor fi adoptate măsurile de austeritate anunțate deja, că ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, dar și datele venite în decembrie de la Comisia Națională de Prognoză au fost mult mai pesimiste decât așteptările specialiștilor.
"Ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, dar și datele venite în decembrie de la Comisia Națională de Prognoză au fost mult mai pesimiste decât așteptările specialiștilor. Situația s-a deteriorat accelerat în majoritatea statelor UE începând cu a doua parte a lunii octombrie, iar acest lucru nu avea cum să ocolească România.
Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde de lei, adică 3,92% din PIB față de ceea ce era prevăzut în buget. Însă niciun om de bună credință nu poate critica că am mărit pensiile de două ori și am eliminat inechitățile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, medicilor, polițiștilor sau militarilor. Nimeni nu poate contesta că a trebuit să acordăm bani în plus pentru a menține facturile la energie și gaze neschimbate pentru populație și economie, că am mărit fondurile pentru sănătate sau că am făcut investiții record în infrastructură. Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, școli și spitale și pentru a achita datoriile din urmă.
Nu regret niciuna dintre aceste măsuri, pentru că am făcut dreptate pentru milioane de oameni și am ajutat economia prin investiții majore.
Avem însă înainte un an dificil din punct de vedere economic, iar în fața cifrelor și a realității trebuie să adoptăm rapid măsuri care să protejeze România de eventuale riscuri financiare majore.
Un comportament economic iresponsabil în acest moment ar însemna automat scăderea rating-ului de țară, alungarea investitorilor și împrumuturile la dobânzi foarte mari. Asta înseamnă în scurt timp recesiune, falimente și șomaj pentru foarte mulți români.
De aceea, am hotărât împreună cu partenerii de coaliție să adoptăm azi așa-zisa Ordonanță „Trenuleț” pentru a ține sub control deficitul bugetar în 2025, așa cum ne-am angajat în fața Comisiei Europene prin Planul Fiscal.
Am obținut o prelungire de la 4 la 7 ani pentru reducerea deficitului, iar primul pas este să coborâm la 7% în 2025. Asta înseamnă că vom avea acces în continuare la fondurile europene și din PNRR atât de necesare pentru a continua modernizarea României.
Această ordonanță nu este una a „austerității” sau „sărăciei” așa cum se spune la televizor. Austeritate a fost când s-au tăiat salarii cu 25%, când a crescut TVA de la 19 la 24% sau când s-au închis sute de școli și spitale.
Am structurat această ordonanță pe trei obiective fundamentale: stoparea creșterii cheltuielilor statului, reducerea risipei bugetare cu 1% din PIB, respectiv 19 miliarde de lei, și majorarea veniturilor la buget prin implementarea reformelor structurale din PNRR.
Adoptăm astăzi măsuri clare privind reforma statului și reducerea cheltuielilor publice. Și începem cu noi, cu politicienii. Salariile demnitarilor vor fi înghețate și în acest an, iar partidele vor primi cu 25% mai puțini bani. Apoi continuăm cu aparatul bugetar. În acest an, nu există resurse financiare pentru creșterea salariilor bugetarilor. Nu se mai acordă sporuri și premii suplimentare. Fiecare leu plătit la salariu va fi justificat prin criterii de performanță și evaluări. Angajările la stat vor fi înghețate în 2025. Și vom trece rapid la desființarea și comasarea de instituții și agenții publice.
Vom prelua un model deja consacrat și vom înființa Departamentul pentru eficientizarea activității guvernamentale, care va reduce cheltuielile statului cu 1% din PIB anul viitor. Precizez, că în acest departament vor veni specialiști din alte zone guvernamentale, care vor lucra pro bono.
În același timp, trebuie să luăm măsuri de creștere a veniturilor la bugetul de stat. Am adoptat acele măsuri care sunt cuprinse în reforma fiscală din PNRR cu cel mai redus impact asupra creșterii economice. Am refuzat să tăiem de la investiții sau să creștem impozitul pe profit sau pe venit, la fel cum am refuzat creșterea TVA care ar fi dus la creșterea inflației.
Așadar eliminăm toate facilitățile fiscale și creăm un sistem fiscal echitabil. Reducem gradual pragul de impozitare la microîntreprinderi pentru a evita un șoc în economie. Vor fi afectate circa 30 de mii de IMM-uri, adică 10% din total, dar vom încerca să le sprijinim prin alte scheme de ajutor de stat. De asemenea, introducem impozitul pe construcțiile speciale și aliniem impozitul pe dividende la impozitul pe venit, respectiv la 10%. Astfel, ne vom păstra locul 7 în UE în ceea ce privește cel mai mic impozit pe dividende, în fața noastră fiind țări precum Ungaria care are 15%, Polonia cu 19% sau Cehia cu 23%, în timp ce media la nivelul UE este de 20%.
În final, fac un apel către companiile care continuă să nu își plătească corect taxele și să își externalizeze profiturile. Nu mai putem așeza povară fiscală tot pe companiile care sunt corecte, care investesc, produc și creează locuri de muncă. Deci plătiți toți corect sau plecați!
Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului. De asemenea, vom reduce gradual povara fiscală pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii. Și mai solicit tuturor companiilor din România un moratoriu de 6 luni de zile pentru înghețarea prețurilor și solidaritate cu populația și Guvernul României.
Ca prim-ministru, sunt pregătit pentru orice critică. În acest mandat nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient. Criticați-mă pe mine, dar lăsați România să meargă înainte și să se dezvolte. Nu se poate altfel!", a spus Marcel Ciolacu.