MENIU

Nunta de poveste a doi români, admirată de o celebră publicație străină

Doi tineri din Cluj-Napoca și-au dorit ca nunta lor să iasă din tipare, așa că au pregătit în cele mai mici detalii cea mai frumoasă zi din viața lor, iar o publicație de specialitate care prezintă cele mai frumoase nunți din lume a scris despre nunta celor doi.

Nick și Ioana s-au căsătorit anul trecut, iar nunta lor a fost împărțită în două părți. Ei și-au sărbăbtorit iubirea de două ori, o dată de ziua mirelui, iar a doua oară de ziua miresei. Cununia civilă au făcut-o în luna mai, atunci când Nick și-a serbat ziua de naștere, iar la cununia religioasă, invitații au sărbătorit evenimentul, dar și ziua de naștere a Ioanei.

Solistul de la trupa Luna Amară și soția sa au intrat în atenția publicației „RockNRoll Bride” datorită atenției pe care au acordat-o fiecărui detaliu care trebuia să întregească una dintre cele mai frumoase nunți ale anului.

„Ne-am ocupat singuri de nuntă. Am avut o mulţime de idei şi planuri şi ne-am răzgândit de milioane de ori”, a povestit entuziasmată Ioana, adăugând că nunta lor nu a avut o temă specifică. „Am amestecat «ingredientele» care am simţit că ne reprezintă. Am adăugat lucruri și am renunțat la altele”, a mai spus ea.

O fotogalerie de la această nuntă, care a intrat în atenția unei publicații străine, găsiți la acest LINK

Mai multe articole despre:
null