Nouă aroganță marca Dani Mocanu! Manelistul, înconjurat de femei îmbrăcate sumar, a filmat un videoclip în fosta reședință a lui Ceaușescu de la Snagov
Aroganță uriașă făcută de Dani Mocanu după ce a scăpat de arestul la domiciliu. Cântărețul de manele a filmat un videoclip în fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu de la Snagov. În imaginile publicate pe rețelele de socializare interpretul este înconjurat de mai multe femei îmbrăcate sumar.
Acestea sunt imaginile postate de Dani Mocanu din apartamentul lui Nicolae Ceaușescu. El a scăpat în urmă cu câteva săptămâni de arestul la domiciliu care i-a fost impus după o bătaie dintr-o benzinărie în anul 2020. Cântărețul se plângea că doar el a fost tras la răspundere, iar ceilalți bătăuși ar fi scăpat basma curată.
După ce a postat imaginile pe internet din apartamentul lui Ceaușescu, Mocanu spune că a încheiat un contract cu administratorul Palatului Snagov.
El a scris pe Facebook că filmările făcute nu sunt obscene, jignitoare, vulgare, amenințătoare sau de natura sa provoace indignarea sau să lezeze demnitatea și onoarea instituției.