DUMINICA nu se taie unghiile. VEZI explicaţia şi alte superstiţii
Există câteva superstiţii interesante legate de ziua de duminică. Cu toţii ştim că femeile în vârstă de la sat - şi nu numai ele - spun că este mare păcat să speli duminica. Dar există şi superstiţii mai puţin cunoscute. De exemplu, se spune că nu e bine să îţi tai unghile în a şaptea zi a săptămânii.
Duminica nu se lucrează, nu se face comerţ, iar credincioşii merg la biserică. Însă, spun unele tradiţii, tăiatul unghiilor în această zi aduce ghinion. Se spune că, tâindu-ţi unghiile în această zi, tai de fapt legătura cu îngerul tău păzitor.
Tot necazuri ţi-ar aduce şi spălatul rufelor şi încercarea de descânta şi a vrăji pe cineva. La sate, se consideră că aceste vrăji s-ar întoarce împotriva celui care încearcă să le facă.
Despre oamenii născuţi duminica se spune că sunt norocoşi şi inteligenţi. În plus, ar fi şi foarte talentaţi la dansuri populare. Dacă nu ştii în ce zi a săptămânii te-ai născut, există un program care calculează asta automat. Îl găsiţi AICI.
Există şi o superstiţie legată de duminicilă de primăvară. Dacă vezi prima floare de primăvară într-o duminică, viaţa ta va fi senină şi îmbelşugată tot anul.
Totuşi, în tradiția creștină, se menţionează doar că duminica este o zi în care nu se lucrează şi se participă la Sfânta Liturghie, zi dedicată propriei familii și celor bolnavi și suferinzi.