MENIU

Cât a ajuns AMENDA pentru românii care folosesc bormașina la bloc 

Românii care locuiesc la bloc ştiu foarte bine cât de stresant este zgomotul produs din cauza vecinilor care folosesc bormaşina, iar acest lucru se poate lăsa cu amenzi.

Potrivit legii din România, orele de liniște sunt perioadele în care nu ai voie să-ți deranjezi vecinii cu zgomote tari, fie că dai muzica tare sau că folosești o bormașină cu nivel scăzut de decibeli.

Aceste ore de liniște sunt cuprinse în următoarele intervale: 22:00-8:00 și 13:00-14:00. Acestea sunt considerate ore de odihnă, iar zgomotele produse în aceste intervale orare se sancționează cu amendă.

Potrivit legii 61/1991, nu se face diferența între orele de liniște din cursul săptămânii și cele din weekend. Prin urmare, fie că este zi lucrătoare, fie că este sâmbătă sau chiar duminică, orele de liniște pe care trebuie să le respecți sunt aceleași.

Folosirea bormașinilor în timpul acestor ore de liniște nu poate fi făcută la bloc, cu excepția cazului în care, în prealabil, obții acordul scris al vecinilor. 

De exemplu, dacă urmează să faci o reparație care nu poate fi făcută la o altă oră, tu depinzând de alte persoane (de exemplu ai comandat mobilă și persoanele responsabile vin să o instaleze în timpul orelor de liniște), singura soluție este să-ți anunți vecinii pentru a evita ca poliția să ajungă la ușă și să te amendeze.

Dacă vrei să eviți o amendă, cel mai simplu lucru este să respecți orele de liniște și să nu folosești bormașina în perioadele amintite.

Potrivit legii, persoanele care nu respectă aceste ore de liniște și fac gălăgie riscă o amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.

În cazul contravențiilor repetate, amenzile sunt mai mari. Dacă fapta se repetă la 24 de ore de la săvârșirea primei fapte, amenzile cresc, putând ajunge până la 3.000 de lei.  

Folosirea constantă a bormașinii, fără motiv întemeiat, este pedepsită prin lege. Aici este vorba despre cei care nu fac reparații în casă, ci de cei care lucrează constant la diverse proiecte ori construiesc mobilier acasă, pentru alți clienți.

Potrivit legii, constituie contravenție "tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă" (articolul 2, punctul 25). 

Amenda pentru această contravenție este mai mică, fiind cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.

Mai multe articole despre:
bormasina amenda bormasina