MENIU

Casa Regală Britanică a dat lovitura! Cât costă un bilet la Palatul Balmoral, deschis în premieră publicului

Casa Regală a Marii Britanii a dat lovitura prin deschiderea pentru public a unor secțiuni ale Palatului Balmoral, reședința de vară a monarhilor în ultimii 150 de ani. Deși costă cel puțin 100 de lire sterline, biletele se vând precum pâinea caldă.

Dacă în trecut tururile de vizitare se rezumau la grădinile Balmoralului și la sala de bal, din vară vizitatorii vor avea acces în mai multe camere frumoase ale Castelului'', potrivit unui mesaj publicat pe pagina de internet a reședinței de vară a familiei regale britanice. Este pentru prima dată de la inaugurarea palatului, în 2855, când oamenii de rând au acces în interior.


Tururi ghidate vor fi disponibile de la 1 iulie până pe 4 august, înainte ca regele şi regina să sosească pentru a-şi petrece vacanţa de vară la Castelul Balmoral din Scoţia, iar fiecare grup de vizitatori va fi limitat la 10 persoane.

Biletele pentru ''turul interior al castelului'', comercializate la preţuri de 100 de lire sterline sau de 150 de lire sterline pentru a include şi ceaiul de după-amiază, sunt limitate la 40 de tichete pe zi şi se vând deja cu rapiditate.

Turul include totodată acces la sala de bal, unde se află o colecţie de acuarele realizate de regele Charles al III-lea, reprezentând peisaje de la Balmoral, Highgrove şi Sandringham, precum şi o colecţie de ţinute vestimentare purtate de regele Charles şi regina Camilla, regretata regină Elisabeta a II-a, precum şi de regina-mamă Elisabeta.


 

Mai multe articole despre:
palat balmoral vizite bilet charles cancer