AMENDĂ RECORD pentru un regizor chinez. Cât plăteşte pentru că are 3 copii
Un faimos regizor chinez trebuie să plătească o amendă de 1,2 milioane de dolari, pentru că are trei copii. Este cea mai mare sancţiune dată vreodată în China, în astfel de cazuri, dar autorităţile chineze spun că au ţinut cont de veniturile regizorului. Cineastul face o mărturie cutremurătoare într-un interviu: spune că se prefăcea că nu-i cunoaşte pe propriii copii pe stradă, ca să nu atragă atenţia.
Faimosul regizor Zhang Yimou a fost amendat cu un milion 200 de mii de dolari, după s-a aflat că are doi băieţi şi o fată. Cunoscut pentru filmele "Hero" şi "House of Flying Daggers", regizorul care a încălcat legea ,,copilului unic" a spus că se căieşte.
"Îmi pare sincer rău că am încălcat legea. Îmi cer iertare. Mi-am învăţat lecţia".
Regizorul chinez şi soţia sa au avut cei trei copii între anii 2001 şi 2006, dar s-au căsătorit în 2011. Cineastul susţine că a vrut doar să respecte tradiţia.
"Eu şi părinţii mei am dorit să fie mai mulţi copii în familie, să ducă mai departe moştenirea, aşa cum este obiceiul în China.
Şi soţia regizorului a spus că şi-a dorit şi o fetiţă şi nu a vrut să aibă un singur copil, care ar fi crescut fără fraţi".
Rămâne de văzut cum va putea achita regizorul amenda-record.