E la un pas de-a ajunge în închisoare. Ce a lipit un bărbat pe scaunul din autobuz
Un bărbat de 60 de ani bănuit că ar fi înfipt scobitori într-un scaun dintr-un autobuz din Singapore riscă până la doi ani de închisoare dacă este găsit vinovat, potrivit poliţiei oraşului-stat din Asia de Sud-Est.
O companie de transport în comun a depus plângere după ce a constatat că unul dintre scaunele unui autobuz a fost perforat cu scobitori. Poliţia a deschis o anchetă.
"După investigaţii amănunţite şi cu ajutorul imaginilor înregistrate de camera de supraveghere, poliţia a stabilit identitatea suspectului", au precizat forţele de ordine, citate de agerpres.ro. Un internaut a publicat la sfârşitul lunii iulie pe reţeaua socială Facebook fotografii cu scobitorile înfipte în scaun, imagine care a fost distribuită de peste 2.500 de ori.
"Ia priviţi ce era să păţesc în dimineaţa aceasta! Slavă domnului că m-am uitat bine înainte să mă aşez", a comentat internautul. Presupusul autor, a cărui identitate nu a fost făcută publică, riscă o amendă şi o pedeapsă de până la doi ani de închisoare.
Singapore, un important centru financiar asiatic, este recunoscut pentru legislaţia foarte severă împotriva vandalismului care poate atrage după sine pedepse cu închisoarea sau prin flagelare.