MENIU

Vasile Lavric, „mâncătorul de femei” din Rădăuți, suspectat de încă două crime

Ipoteză șoc în dosarul lui Vasile Lavric, mecanicul din Rădăuți, acuzat că ar fi torturat și ucis patru femei. Anchetatorii îl suspectează de încă două crime: 

Este vorba despre primele două soții ale bărbatului, prima decedată într-un accident imediat după divorț, iar a doua moartă la vârsta de numai 21 de ani, în urma unui presupus atac de cord, scrie gandul.ro

Oficial, acesta este suspectat că a omorât trei surori și pe ultima sa concubină, însă există suspuciuni că, în realitate, acesta are numai puțin de șase victime! Conform datelor adunate de anchetatorii care au cercetat trecutul lui Lavric, acesta a executat, în tinerețe, o pedeapsă cu închisoarea pentru viol.

Eliberat din penitenciar și-a întemeiat o familie, din care a rezultat și primul său copil. Mariajul a fost, însă, de scurtă durată. Femeia a decis să pună punct căsniciei, însă, la scurt timp după pronunțarea divorțului, a sfârșit în ceea ce a părut un accident rutier. În acest sens, există suspiciuni legate de condițiile în care s-a produs tragedia, mai ales că Vasile Lavric este, de meserie, mecanic auto.

După decesul violent al femeii, rădăuțeanul și-a refăcut repede viața alături de o fată tânără, de la țară. În 1993, ea a murit, dintr-o dată, la vârsta de numai 21 de ani, după ce, oficial, ar fi suferit un atac de cord.

Proaspătul văduv și-a luat din nou viața de la capăt și a început o relație cu Nicoleta Iordache. În 1995, în mod straniu, una dintre surorile acesteia a dispărut fără urmă. Ultima dată, fusese văzută împreună cu Lavric, însă, în lipsa altor probe, poliția vremii a tratat incidentul ca pe un dosar de dispariție.

Un an mai târziu, în timp ce bărbatul avea, încă, o relație de concubinaj cu sora dispărutei, la adresa familiei au început să ajungă scrisori care păreau să fie trimise, din străinătate, de tânăra respectivă, cu toate că, spun procurorii, plicurile aveau doar ștampila oficiului poștal din Rădăuți.

În 1997, Vasile Lavric s-a căsătorit cu Nicoleta. În parale, început, însă, o relație cu o altă soră a acesteia, Ramona, care pe atunci avea numai 13 ani. Mai mult, în urma legăturii, minora avea să rămână însărcinată și să dea naștere unui copil.

Relația extraconjugală a produs tensiuni în familie, iar în urma unui scandal cu soția lui, Lavric a lovit-o, de mai multe ori, cu un ciocan în cap.

Atât sora Nicoletei cât și unii dintre vecini au încercat să mușamalizeze tentativa de omor și au declarat că, de fapt, femeia l-a atacat pe bărbat, moment în care a alunecat și s-a lovit cu capul de sobă.

Mai multe articole despre:
vasile lavric mancatorul de femei crima dosar crima