Tânăr din București, găsit mort în apartament. Anchetatorii îi audiază pe vecini
Moarte suspectă în București. Un tânăr de 25 de ani a fost găsit fără suflare în apartamentul în care locuia împreună cu iubita sa și cei doi câini ai lor. Anchetatorii nu au, încă, o pistă foarte clară și stau de vorbă cu vecinii bărbatului, pentru a contura un scenariu.
Potrivit primelor informații, cei doi locuiau permanent împreună și aveau doi câini pe care îi plimbau adesea împreună prin zonă, susțin vecinii, potrivit unui post TV, citat de newsbucuresti.ro.
Tot martorii susțin că la fața locului au venit mai multe echipaje de poliție și că ar fi văzut o a doua targă, pe care se afla o femeie, însă informația nu este foarte clară.