Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au sechestrat o tânără pe care o chemaseră pentru a întreține relații sexuale
Un tânăr de 20 de ani şi unchiul său, un bărbat de 48 de ani din judeţul Gorj, au fost reţinuţi după ce au sechestrat într-un imobil o fată de 18 ani, pe care tânărul ar fi chemat-o acolo pentru a întreţine relaţii sexuale, în schimbul unei sume de bani.
”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 18 decembrie a.c., în timp ce tânărul de 20 de ani se afla la locuinţa unchiului său, de 48 de ani, ar fi invitat la acest imobil o tânără de 18 ani, din municipiul Motru, în scopul de a întreţine relaţii sexuale contra unei sume de bani. Ulterior, bărbatul de 48 de ani şi-a manifestat şi el dorinţa de a întreţine relaţii intime cu tânăra, însă aceasta nu a dorit. Având în vedere refuzul, cei doi ar fi lipsit-o de libertate pe aceasta, ţinând-o împotriva voinţei sale, în locuinţă, pentru a o convinge să întreţină relaţii sexuale”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Conform sursei citate, tânăra ar fi sunat un cunoscut pentru a-i cere ajutorul. Acesta a reușit să o scoată pe fată din imobil, în urma unei altercaţii cu bărbatul de 48 de ani.
În cursul cercetărilor s-a dispus examinarea medico-legală a celor implicaţi, totodată fiind efectuată şi cercetarea locului faptei.
Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.