Descoperire macabră în Hunedoara: Un cadavru a fost găsit într-o maşină arsă, în apropiere de Haţeg
Cadavrul unei persoane a fost descoperit într-un autoturism ars în totalitate şi abandonat pe un teren agricol de pe raza localităţii Gânţaga, la circa 10 kilometri de oraşul Haţeg, Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg deschizând, în acest caz, o anchetă pentru ucidere din culpă.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, în urma primelor verificări există indicii că autoturismul ar aparţine unui bărbat de 57 de ani, din Deva.
"Poliţiştii au fost sesizaţi, în seara zilei de 20 decembrie, cu privire la faptul că în localitatea Gânţaga, se află un autoturism ars, iar în interior s-ar afla oseminte umane. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a identificat, pe un teren agricol, în apropiere de DJ 668, un autovehicul ars în totalitate, în interiorul căruia s-ar fi aflat un cadavru", precizează politistii.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.