MENIU

Scene de groază într-un adăpost de animale din județul Cluj. Bivoli morți și un câine spânzurat - FOTO

Scene șocante descoperite la un adăpost de animale din județul Cluj. Polițiștii au descoperit mai multe cadavre de animale, între care și un câine spânzurat. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere cu intenție. Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional!

Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului - OPMCB a sesizat în urmă cu trei zile faptul că mai multe cadavre de animale au fost găsite la o fermă din județul Cluj, potrivit Monitorul de Cluj.

 

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au declarat că ar fi vorba despre un adăpost de animale în zona localității Sânmartin.

 

La acel adăpost au fost găsiți trei bivoli morți și un câine spânzurat, potrivit polițiștilor, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție:

 

„În cursul zilei de 28 martie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor Cluj au fost sesizați despre faptul că într-un adăpost de animale, la o fermă situată în extravilanul localității Sânmărtin, comuna Sânmărtin, ar fi fost găsite 4 cadavre de animale, respectiv 3 bivoli și un exemplar canin. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în locația menționată, unde au efectuat cercetări și au identificat cadavrele a 3 bivoli și a unui exemplar canin, care se afla atârnat cu o sfoara de gardul adăpostului.