Percheziții la sediul Jandarmeriei Maramureș. Este vizat chiar șeful instituției, acuzat de hărțuire sexuală și abuz de autoritate
Autorităţile judiciare fac, luni, percheziţii la Jandarmeria Maramureş, descinderile având legătură, potrivit presei locale, cu acuzaţiile care îi sunt aduse şefului instituţiei, și asta după ce patru angajate ar fi demisionat, acuzându-şi superiorul de hărţuire sexual.
Astăzi procurorul militar însoțit de mascați de la Cluj au descins la sediul Inspectoratului pentru Jandarmi al Județului (IJJ) Maramureș, relatează portalul vasiledale.ro.
Potrivit sursei citate, vizat este chiar șeful instituției, colonelul Marcel Petru Floriștean, asupra căruia planează acuzații extrem de grave, și asta deoarece vorbim despre agresiune, hărțuire sexuală și abuz de autoritate.
Cinci angajați, dintre care 4 femei, și-au dat demisia luna trecută.
Autorităţile judiciare nu au comunicat, până la ora transmiterii acestei ştiri, detalii cu privire la descinderi.
Sursa citată menționează că ar putea să fie ridicate documente și calculatoare pentru a fi expertizate în dosarul penal deschis inițial in rem, ceea ce înseamnă că sunt legate de faptele penale reținute de procuror în acest caz, și nu la persoană.