MENIU

Mașina lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat un accident mortal cu 2 victime, este expertizată tehnic

Mașina cu care Vlad Pascu a provocat tragedia din stațiune 2 Mai

Anchetă de amploare la Constanța, în cazul lui Vlad Pascu, tânărul drogat care a omorât doi studenți. Potrivit surselor Realitatea PLUS, bolidul cu care a comis cumplitul accident este expertizat tehnic, pentru a se stabili dacă avea probleme care ar fi putut influența producerea tragediei. În paralel, ies la iveală și detalii șocante despre trecutul lui Pascu. Beizadeaua unui controversat om de afaceri a fost prinsă încă de la 13 ani cu droguri, chiar în fața liceului. 

Vlad Pașcu ar fi fost prins în timp ce consuma substanțe interzise într-un parc de lângă școala unde învăța, în 2017, potrivit Realitatea Plus.

Adolescentul a chiulit de la ore în ziua respectivă, iar jandarmii l-au prins într-un parc în timp ce avea asupra lui o țigară care conținea substanțe interzise, iar la percheziția corporală s-a mai descoperit o cantitate de canabis.

 

Pascu nu s-a ales însă cu dosar penal pentru că nu avea vârsta necesară, așa că oamenii legii au avertizat conducerea școlii și pe mama lui Vlad Pascu.

La începutul anului, beizadeaua a fost din nou prinsă cu canabis și din nou a scăpat, pentru că era o cantitate prea mică pentru a răspunde penal.