Wesley Clark, despre strategia Moscovei în Ucraina: Ruşii vor să ajungă în Transnistria
Generalul (r) american Wesley Clark a expus luni, la Adevărul Live, o analiză asupra situaţiei din apropierea graniţelor României, în contextul acţiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin. Fostul comandant al forţelor aliate NATO a subliniat că, dacă situaţia din Ucraina persistă, există posibilitatea ca forţa liderului de la Kremlin să slăbească, dar scenariile pesimiste includ chiar şi declanşarea unui Război Rece.
Wesley Clark, general american în retragere, a explicat strategia Moscovei în Ucraina, explicând că ruşii vor să facă un pasaj prin Mariopol şi, de la Odessa, să ajungă în Transnistria.
"Omuleţii verzi sunt trupele speciale ruseşti, sunt bine antrenaţi. Reprezintă echivalentul celor mai bune forţe speciale ale noastre, poate chiar mai bune decât cele care l-au doborât pe Osama bin Laden. În mod normal, parcurg patru faze: cea de terorism, în care ocupă clădiri. A doua este o fază de agitaţie, lucrează cu serviciile secrete. A treia etapă este stabilizarea, iar ultima este cea în care Rusia începe să ameninţe cu arme nucleare. E modul în care ruşii au acţionat de-a lungul timpului, e o pregătire de război. Acest război poate fi declanşat din nou. Ruşii vor să facă un canal prin Mariopol şi, de la Odessa, să ajungă în Transnistria. Poate fi un atac militar, dar poate începe şi cu omuleţii verzi", a declarat Clark.
Întrebat ce se va întâmpla cu ţara noastră dacă trupele ruse vor avansa în Transnistria, Clark a asigurat că NATO va lua măsuri.
"NATO va încerca să îi convingă pe ruşi să se retragă şi, fără îndoială, va lua măsuri pentru a asigura securitatea României", a spus Wesley Clark.
Mai mult pe Adevărul