Vladimir Putin: Dacă Turcia atacă Rusia, nu este nevoie ca NATO să se implice
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat într-un interviu publicat marţi că ţara sa va opune rezistenţă dacă Turcia îi ameninţă securitatea naţională, dar a apreciat că, dacă turcii atacă Rusia, nu este nevoie ca NATO să se implice, relatează agenţia DPA în pagina online, citată de Mediafax.
Rusia va opune rezistenţă dacă Turcia, stat membru NATO, îi ameninţă securitatea naţională, a declarat Putin într-un interviu pentru tabloidul german Bild, referindu-se la doborârea unui bombardier rus de către aviaţia turcă la frontiera cu Siria, în noiembrie.
"Sper ca astfel de evenimente să nu se transforme în conflicte militare de amploare. Dar dacă interesele şi securitatea Rusiei sunt ameninţate, Rusia va opune rezistenţă. Toată lumea trebuie să ştie asta", a subliniat preşedintele rus.
El a adăugat că, dacă Turcia atacă Rusia, nu este nevoie ca NATO să se implice.
"Turcia face parte din NATO, dar nu a fost atacată. Prin urmare, NATO nu este nevoită să protejeze Turcia, iar problemele noastre cu Turcia nu au nicio legătură cu apartenenţa acestei ţări la NATO", a subliniat Putin.
"Conducerea turcă ar face bine să-şi ceară scuze pentru doborârea avionului, care reprezintă clar o crimă de război, în loc să sune la sediul NATO", a conchis liderul rus.
Armata turcă a doborât, pe 24 noiembrie, un bombardier rus Suhoi Su-24, la frontiera dintre Siria şi Turcia. Ankara susţine că avionul militar rus intrase câteva secunde în spaţiul aerian turc, deşi nu există dovezi în acest sens. Moscova a explicat că avionul nu a intrat deloc în spaţiul aerian turc, iar preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că incidentul va avea "consecinţe grave". Cei doi piloţi ai avionului s-au catapultat, unul fiind împuşcat mortal de insurgenţi sirieni de etnie turcă, iar celălalt fiind salvat într-o operaţiune specială ruso-siriană.