MENIU

CATASTROFĂ. Un Boeing cu 298 de oameni la bord s-a prăbuşit în Ucraina. Toţi pasagerii au murit

Avion prăbuşit în Ucraina

Un avion de pasageri de tip Boeing 777, cu 298 de pasageri la bord, s-a prăbuşit în Ucraina, aproape de graniţa cu Rusia, potrivit Reuters. Toţi cei 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului au murit. Prăbuşirea avionului malaysian este "un act terorist", a afirmat preşedintele Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor proruşi în acest incident. Un consilier al ministrului de Interne de la Kiev, Anton Heraşcenko, citat de AP, a anunţat că avionul ar fi fost doborât de o rachetă sol-aer trasă de separatiştii pro-ruşi. Alexander Borodai, liderul separatiştilor a declarat la rândul său că armata ucraineană ar fi doborât aparatul. Surse americane, citate de CNN, au precizat că aeronava a fost doborâtă de o rachetă. 

UPDATE: Traficul aerian pe teritoriul României a crescut cu 10 - 15%, în urma rerutării zborurilor, după ce un avion de pasageri Boeing-777 al unei companii aviatice malaeziene s-a prăbușit pe teritoriul Ucrainei, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentanți ai Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA, scrie Agerpres.

Update: Declarația Kievului conform căreia prăbușirea avionului malaezian Boeing-777 în regiunea Donețk din estul Ucrainei ar fi ''un act terorist'' este o declarație inadmisibilă, a spus șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, potrivit RIA Novosti, scrie Agerpres.

UPDATE: Un politician olandez, reprezentant al organismului legislativ suprem al Olandei, Willem Witteveen, se numără printre victimele catastrofei aviatice din estul Ucrainei, informează, vineri, Wall Street Journal, citat de RIA Novosti, scrie Agerpres.

UPDATE: Vicepreşedintele SUA Joe Biden a declarat că tragedia aviatică din Ucraina "nu este un accident". "Avionul a fost doborât", a precizat Biden.

UPDATE: Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Ucraina poartă responsabilitatea pentru tragedia aviatică. 

UPDATE: Potrivit Malaysia Airlines, la bordul aeronavei se aflau 154 de cetăţeni olandezi, 27 de australieni, 23 de malaezieni, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, trei filipinezi şi un canadian. Naţionalitatea celorlalţi pasageri nu a fost deocamdată confirmată oficial, deşi surse ucrainene au precizat că la bord s-ar fi aflat şi americani.

Toţi cei 15 membri ai echipajului erau malaezieni.

UPDATE: Surse oficiale americane au concluzionat că avionul a fost doborât de o rachetă, anunţă CNN. Sua analizează traiectoria rachetei pentru a stabili de unde a fost trasă aceasta. 

UPDATE: Cutiile negre ale avionului au fost recuperate de la locul accidentului, a anunţat un purtător de cuvânt al separatiştilor proruşi, care a afirmat că acestea ar putea fi trimise la Moscova.

UPDATE: Liderul separatist Igor Girkin, alias Strelkov, a afirmat pe pagina sa de VKontakte, Facebook-ul rusesc, ca a doborat un avion AN-26, la putin timp dupa aparitia primelor informatii legate de prabusirea avionului Boeing, scrie Free Europe, care prezinta si o captura de ecran cu postarea in rusa a liderului separatist, notează Hotnews.ro.

"In vecinatatea Torez, tocmai am doborat un avion AN-26. A cazut undeva langa mina Progres. Am emis un avertisment sa nu se zboare in spatiul nostru. Avem inregistrari video care confirma. Pasarea a cazut pe un morman de deseuri. Casele din jur nu au fost lovite. Civilii nu au fost raniti".

Torez este o localitate de 80.000 de locuitori aflata la circa 40 kilometri este de Donetsk. Postarea include doua inregistrari video care arata coloane de fum ridicandu-se in departare.

Postarea a fost publicata la ora Moscovei 5:50 pm, la scurt timp dupa aparitia primelor informatii legate de prabusirea cursei Amsterdam - Kuala Lumpur, in aceeasi zona din estul Ucrainei.

UPDATE: Prăbuşirea avionului malaysian este "un act terorist", afirmă preşedintele Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor proruşi în acest incident.

"Nu este vorba de un simplu incident, nici de o catastrofă, este un act terorist", a declarat Poroşenko, potrivit purtătorului său de cuvânt, Sviatoslav Tsegolko.

UPDATE: Mai multe companii aeriene, printre care AirFrance şi Lufthansa, au decis să evite spaţiul aerian din estul Ucrainei, în urma incidentului. 

UPDATE: Rebelii proruşi din regiunea Doneţk susţin că au doborât două avioane, prezentate ca fiind "aeronave ale Forţelor Aeriene ucrainene", potrivit lui Igor Druz, consilier al "ministrului Apărării" din autoproclamata "Republică populară Doneţk", notează Mediafax.

UPDATE: Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a discutat la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei, notează Mediafax. 

Un avion cu 295 de pasageri la bord s-a prăbuşit în Ucraina, aproape de graniţa cu Rusia, anunţă Interfax, care citează surse din industria aviaţiei, potrivit Reuters. Un oficial al Ministerului de Interne a precizat că toţi cei 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului au murit.

Avionul, aparţinând Malaysia Airlines, zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur. 

AVION PRĂBUŞIT. Kievul şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de doborârea aeronavei 

Potrivit Interfax şi AP, care citează un oficial al Ministerului Ucrainean de Interne, Anton Heraşcenko, avionul ar fi fost doborât de o rachetă sol-aer de tip Buk. Informaţia nu a putut fi verificată din surse independente. Alexander Borodai, liderul separatiştilor din estul Ucraine,i a declarat la rândul său că armata ucraineană ar fi doborât aparatul. 

Oficialii Malaysia Airlines au anunţat că avionul a dispărut de pe radar în spaţiul aerian ucrainean. Avionul zbura la o altitudine de 10.000 de metri, în momentul în care a început să coboare brusc, au precizat surse ucrainene.

 

Obama şi Putin au discutat despre tragedia aviatică din Ucraina 

Aparatul a căzut la Torez, lângă Şakhtersk, la 40-50 de kilometri de graniţa cu Rusia. Prăbuşirea s-a produs într-o zonă afectată de conflictul militar dintre armata ucraineană şi separatiştii proruşi. Kievul a acuzat chiar azi, în mod oficial, Rusia, că i-a doborât un avion de vânătoare Su-25, acuzaţie respinsă de Moscova.

Pe site-ul Youtube au apărut imagini care ar prezenta momentul prăbuşirii avionului.

 

Cozmin Guşă, despre tragedia aviatică din Ucraina: Cel mai grav incident de la 9/11 şi până acum 

În martie, un alt avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a deviat de la traiectorie şi s-a prăbuşit, cel mai probabil, în sudul Oceanului Indian. Epava avionului nu a fost nici acum recuperată, iar cauzele prăbuşirii au rămas un mister.