Trei morţi după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni la Johannesburg
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, luni, pe aeroportul din Lanseria, în apropiere de Johannesburg, iar trei persoane care se aflau la bord au murit în accident, a anunţat un reprezentant al autorităţilor aeroportuare.
"Un aparat mic s-a prăbuşit provocând trei morţi", a declarat pentru AFP oficialul acestui aeroport.
"Avionul venea de pe aerodromul din Rand şi se îndrepta spre Lanseria, era un zbor obişnuit. Erau trei persoane la bord şi toate trei au murit", a adăugat el, în timp ce toată regiunea este afectată de o ploaie puternică.
Lanseria este al doilea aeroport din Johannesburg şi primeşte în principal curse interne.