The Telegraph recomandă oraşul Bucureşti turiştilor: alcool ieftin, cafenele hipster
Alcoolul ieftin, cafenelele-hipster, bisericile ortodoxe şi Ateneul Român se numără printre cele 16 motive prin care cotidianul The Telegraph îi îndeamnă pe britanici să aleagă oraşul Bucureşti atunci când vor să plece într-o vacanţă de weekend (city break), potrivit News.ro.
Într-un articol intitulat ”16 motive pentru care următorul city break al vostru ar trebui să fie în Bucureşti”, semnat de Hannah Meltzer şi publicat pe 10 iunie, cotidianul britanic The Telegraph prezintă cele mai importante atracţii turistice ale capitalei României.
”Euro 2016 a început cu un meci între ţara gazdă, Franţa, şi România. Capitala celei din urmă, Bucureşti, deşi nu este un oraş la fel de cunoscut în circuitul turistic precum Parisul, merită cu prisosinţă să fie adăugat pe lista destinaţiilor voastre de vacanţă”, afirmă autoarea articolului.
1. Lira sterlină vă ajută să aveţi mare succes
România a intrat în UE în 2007, dar nu se află în spaţiul euro. În schimb, va trebui să vă schimbaţi lirele sterline în lei româneşti şi asta ar putea să vă facă să vă simţiţi foarte prosperi. Rata de schimb actuală este de 5,7 lei pentru o liră sterlină, iar intrările la principalele atracţii turistice ale oraşului vă vor costa doar câteva lire, în timp ce factura pentru mâncare şi distracţie, timp de o săptămână, va fi de cel mult 100 de lire sterline. Abrevierea pentru mondeda locală este RON - e bine de ştiut, pentru că aţi putea crede că acest oraş e obsedat de ”Harry Potter”.
2. Aşadar, alcoolul e incredibil de ieftin
Doar preţul berii reprezintă un argument suficient de puternic pentru a vă face să vă gândiţi să părăsiţi Londra pentru totdeauna. Chiar şi în zonele turistice, două halbe vă costă mai puţin de 5 lire sterline. Şi trebuie neapărat să încercaţi ţuică, o băutură spirtoasă tradiţională făcută din prune.
3. Este locul în care se află cea mai grea clădire din lume
Pregătiţi-vă să vă holbaţi bine de tot în Palatul Parlamentului, o clădire gargantuescă din ciment din era comunistă, ridicată în anii 1980 în timpul regimului Ceauşescu. Este cea de-a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagon, dar greutatea ei nu a fost încă întrecută. Acceptaţi un tur ghidat, pentru a vizita unele dintre cele peste 1.000 de săli şi să vă minunaţi de ornamentele interioare.
4. Şi cel mai derutant monument pe care îl veţi vedea vreodată
E greu să ratezi Memorialul Renaşterii din Piaţa Revoluţiei - un obelisc din marmură înalt de 25 de metri care străpunge o structură ce seamănă cu un coş. Nu a fost primit prea bine de localnici atunci când a fost dezvelit în 2005, dar, cu siguranţă, nu îl veţi uita.
5. Are o nepotrivire plăcută în domeniul arhitecturii
La începutul secolului al XX-lea, Bucureştiul era cunoscut sub numele de ”Parisul din Est”, graţie arhitecturii sale Art Nouveau şi clădirilor administraţiilor municipale, construite după modelul francez. Acea grandoare decadentă se amestecă acum cu clădiri utilitare, lăsate în uitare după decenii de regim comunist. Oraşul poate fi mai puţin frumos în sensul clasic în prezent, dar această arhitectură ”ghiveci” contribuie la o estetică unică şi evocatoare.
6. Puteţi să vizitaţi una dintre cele mai cool librării din lume
Librăria Cărtureşti Carusel, aflată în centrul aglomeratului Centru Vechi din Lipscani, ar putea fi cel mai frumos magazin pe care îl veţi vedea vreodată. Rafturi uriaşe cu cărţi, bănci şi noutăţi literare sunt expuse de-a lungul zidurilor acestei splendide galerii. Puteţi să examinaţi şi o vastă colecţie de viniluri, la subsol, şi să savuraţi una dintre cele mai scumpe cafele din Bucureşti, la etajul clădirii.
7. Are propriul Arc de Triumf
Cine are nevoie de Paris? Bucureştiul are propriul Arc de Triumf. El se află într-o intersecţie aglomerată. Indicatoarele stradale din Bucureşti amintesc şi ele de Paris.
8. Şi există Caru' cu Bere
Savuraţi neapărat o bere rece în interiorul spectaculosului Caru' cu Bere, cea mai faimoasă berărie din Centrul Vechi. Deşi pare ”o capcană turistică”, e greu să nu te laşi prins în distracţia generală, stimulată de costume tradiţionale, muzică live şi halbele cu bere. Restaurantul său este renumit pentru un preparat tradiţional românesc - sarmale cu mămăligă.
9. Este un oraş plin cu cafenele-hipster
Bucureştiul este casa unui număr abundent de absolvenţi de facultate - iar unde se duc tinerii absolvenţi, merg imediat şi hipsterii. Frigărui locale foarte gustoase şi ospătari trendy pot fi găsiţi la T-Zero, Origo, Dianei 4 şi The Coffee Factory.
10. Există şi câteva parcuri de vară fabuloase
Închirierea unei bărci pe lacul din Grădina Cişmigiu reprezintă una dintre cele mai populare activităţi de relaxare din Bucureşti, în special în zilele fierbinţi de vară. Oraşul nu duce lipsă de zone verzi, iar Parcul Herăstrău reprezintă şi el o desfătare.
11. Şi câteva mori de vânt încântătoare
Mori, biserici, case ţărăneşti şi structuri aferente agriculturii sunt expuse la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, o minunăţie de muzeu în aer liber, aflat pe malul Lacului Herăstrău.
12. Puteţi să mergeţi să îl vânaţi pe Dracula
Nicio vizită în România nu ar fi completă fără o mică ”vânătoare” a lui Dracula. Vlad Ţepeş este un prinţ din secolul al XV-lea, care l-a inspirat pe Bram Stoker prin predilecţia lui înspăimântătoare de a-şi trage duşmanii în ţeapă şi de a-i lăsa să moară. El este admirat în România, fiind considerat apărătorul Valahiei. Fanii lui Dracula pot meargă la Snagov, la 25 de kilometri nord faţă de Bucureşti, unde se spune că Vlad Ţepeş ar fi înmormântat pe o mică insulă din mijlocul lacului Snagov.
13. Sau mergeţi o zi la Sinaia
Sinaia, un orăşel perfect pentru o carte poştală, se află la poalele Munţilor Bucegi, se află la 90 de minute de mers cu trenul faţă de Bucureşti. Într-o singură zi puteţi să ajungeţi în acest oraş cu privelişti pitoreşti, să vizitaţi frumosul Castel Peleş, reşedinţa de vară a primului rege al României. Aţi avea timp chiar şi de o plimbare cu telefericul în munţi şi să admiraţi acele imagini magnifice.
14. Ateneul Român concurează serios cu Royal Albert Hall din Londra
Este casa muzicii clasice din Bucureşti. Cumpăraţi bilete la un concert sau plătiţi o liră sau două pentru a-l vizita şi pentru a admira splendorile din interior.
15. Există biserici ortodoxe foarte frumoase
86% din populaţia României este ortodoxă şi veţi găsi biserici ortodoxe presărate în întregul oraş. Mergeţi să vedeţi Biserica Stavropoleos din Centrul Vechi sau Biserica Sfinţii Apostoli, la nord de Bulevardul Unirii, pentru a admira fresce elaborate şi o iconografie în aur extraordinară.
16. Există şi unele staţii de tren ”old-school”
O călătorie cu trenul de la Bucureşti la Braşov ar putea să pară o călătorie înapoi în timp.