MENIU

TEROARE pentru familia a DOUĂ surori ADOLESCENTE BRITANICE: suspiciuni că ar fi fugit în SIRIA

Confruntări sângeroase în apropierea frontierei cu Siria

Două surori gemene britanice în vârstă de 16 ani, de origine somaleză, au dispărut şi există suspiciuni că au plecat în Siria, anunţă autorităţile de la Londra, citate de AFP.

"Salma şi Zahra Halane, două adolescente de 16 ani, au părăsit Marea Britanie pe 26 iunie şi credem că se află în Siria", a declarat Tony Mole, şeful Departamentului antiterorist al poliţiei britanice.

Cele două adolescente au părăsit domiciliul familial din Manchester şi au luat avionul spre Turcia, de unde au ajuns în Siria.

"În acest moment, nu ştim cu certitudine dacă sunt în Siria. Se expun singure pericolelor şi reprezintă o ameninţare pentru comunitate. Familiile lor şi prietenii sunt preocupaţi de situaţia lor", a spus Mole.

Pe de altă parte, trei bărbaţi au fost arestaţi în cartiere ale Londrei sub acuzaţia că pregăteau atentate după ce au revenit din Siria.