Țările din Uniunea Europeană condamnă legea securității națională din Hong Kong
Uniunea Europeană a condamnat noua lege a securităţii naţionale introduse în Hong Kong. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a deplâns măsura, notează RRA citând BBC.
Marea Britanie, fosta putere colonială din Hong Kong, şi-a exprimat îngrijorarea. Liderul Hong Kongului, Carrie Lam, a afirmat că noua lege va acoperi o sincopă în legislaţia securităţii naţionale a teritoriului şi că va viza un segment redus al populaţiei.
Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a afirmat însă că UE rămâne profund îngrijorată în legătură cu măsura pe care a descris-o drept "un pas grav". Ultimul guvernator al Hong Kongului, lordul Patten, a afirmat că legea marchează finalul principiului de "o ţară - două sisteme" şi că aceasta reprezintă o încălcare flagrantă a declaraţiei comune aprobate de China şi Marea Britanie înainte ca teritoriul să fie preluat de China. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că legislaţia riscă să submineze în mod grav nivelul ridicat de autonomie al Hong Kongului.