MENIU

Surpriză! Cine a apărut la nunta Pippei Middleton, sora Ducesei de Cambridge. Au zis că nu văd bine

Pippa Middleton, sora mai mică a Ducesei de Cambridge, s-a căsătorit sâmbătă cu milionarul James Matthews într-o ceremonie aproape regală, la care au participat membri ai familiei regale britanice, precum Kate Middleton, Prinţul William şi Prinţul Harry, dar şi personalităţi din lumea mondenă.

A existat şi o apariţie de senzaţie la acest eveniment. Jucătorul de tenis Roger Federer a renunţat la echipamentul de sport pentru o zi şi s-a îmbrăcat într-un costum care îi venea ca turnat, reuşind să întoarcă capetele celor prezenţi la nunta Pippei Middleton.

Îmbrăcat cu un costum care îi venea ca turnat şi însoţit de frumoasa lui soţie, Mirka, Federer a fost catalogat drept o apariţie la faimoasa nuntă a Pippei Middleton.

Altfel, prin intermediul site-ului său oficial, Federer a anunţat că nu va participa la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros, deoarece doreşte să se concentreze pe sezonul de iarbă şi cel pe hard, conform Mediafax.

Cu trei turnee câştigate în 2017, Australian Open, Indian Wells şi Miami, Federer nu a participat la niciun turneu în sezonul de zgură. Acum a făcut public şi motivul pentru care nu va participa nici la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros: vrea să se concentreze, să fie cât mai pregătit, pentru turneele pe iarbă şi cele de pe hard.

"Regretabil, am decis să nu particip la Roland Garros. Am lucrat din greu, atât pe teren, cât şi în afara lui în ultima lună, dar, pentru a încerca să rămân în circuit cât mai mulţi ani, am simţit că cel mai bine este să sar peste sezonul de zgură şi să mă pregătesc pentru sezoanele de iarbă şi hard.

Startul anului a fost magic, dar trebuie să recunosc că programul va fi cheia longevităţii mele pe viitor. De aceea, eu şi echipa mea am ajuns la concluzia că, dacă aş fi jucat un singur turneu pe zgură (n. red - Roland Garros), nu ar fi fost cel mai bine pentru tenisul meu şi pentru pregătirea mea fizică pentru restul sezonului. Îmi vor lipsi fanii francezi, care m-au încurajat mereu, dar aştept să-i văd la Roland Garros anul viitor", a fost mesajul postat de Federer pe site-ul oficial.

Mai multe articole despre:
Federer Pippa Middleton