MENIU

SUA resping acuzaţiile Rusiei: Scutul antirachetă din România nu încalcă Tratatul INF

<p>SUA resping acuzaţiile Rusiei: Scutul antirachetă din Rom&acirc;nia nu &icirc;ncalcă Tratatul INF</p>

Sistemul american de apărare antirachetă care va fi amplasat în România nu încalcă Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF), a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest, respingând astfel acuzaţiile Rusiei, notează Mediafax.

Rugat să comenteze acuzaţiile Rusiei, potrivit căreia staţionarea sistemului de apărare antirachetă Aegis în România ar încălca Tratatul forţelor nucleare intermediare, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest a declarat că scutul de la Deveselu nu reprezintă o încălcare a INF.

"Nu este. Statele Unite îşi menţin angajamentul de a respecta acordurile de securitate semnate cu Rusia. Facem acest lucru pentru că este în interesul securităţii noastre naţionale să respectăm angajamentele luate pe scena internaţională. Putem face asta, asigurând, totodată, securitate pentru aliaţii noştri din Europa, şi vom continua în acest sens", a precizat Earnest, într-o conferinţă de presă de la Casa Albă.

Întrebat de ce nu reprezintă o încălcare a Tratatului INF, purtătorul de cuvânt nu a oferit explicaţii, precizând în schimb că SUA iau "foarte în serios" tratatele internaţionale semnate. "De aceea luăm în serios şi faptul că partenerii noştri care semnează astfel de tratate nu îşi respectă angajamentele luate", a spus Josh Earnest.

Statele Unite au acuzat, recent, Rusia că ar încălca Tratatul forţelor nucleare intermediare. În replică, Moscova a declarat că acuzaţiile sunt lipsite de fundament, subliniind că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia ar putea fi o încălcare directă a acestui tratat..

Declaraţiile oficialilor americani conform cărora Rusia a încălcat Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF) sunt lipsite de fundament, a comunicat miercuri Ministerul rus de Externe, citat de Itar-Tass.

"Acuzaţiile sunt lipsite de fundament, la fel ca toate celelalte acuzaţii făcute în ultima vreme de Washington la adresa Moscovei", a comunicat MAE rus, citat de Itar-Tass.

Mai multe articole despre:
Rusia România SUA tratat scut antirachetă