MENIU

SUA au dat ultimatum Rusiei: Nu vom coopera până nu-şi schimbă strategia greşită în Siria!

SUA nu vor coopera cu Rusia atâta timp cât această țară își continuă 'strategia greșită' în Siria, a declarat miercuri ministrul american al apărării Ashton Carter, ca reacție la declarațiile anterioare pe acest subiect ale Moscovei

''Rusia are o strategie greșită (în Siria), avioanele ruse continuă să bombardeze, dar nu ținte ale Statului Islamic'', a afirmat șeful Pentagonului, aflat într-o vizită la Roma, după cum relatează agenția TASS. ''În pofida declarațiilor părții ruse, noi nu vom colabora până când această strategie nu se va schimba'', a precizat Ashton Carter.

Cu toate acestea, el a ținut să sublinieze că SUA mențin deschise canalele de contact cu Rusia pentru a fi asigurată securitatea militarilor americani ce participă la operațiunile în Siria.

Anterior, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a afirmat că Rusia este gata să-și coordoneze operațiunile sale în Siria cu cele ale coaliției internaționale conduse de SUA, apreciind că fără sprijin reciproc gruparea teroristă Statul Islamic nu va putea fi învinsă.

Ministrul rus a indicat totodată că, de la 30 septembrie, când a început intervenția militară în Siria, aviația rusă a lovit în total 112 de poziții ale Statului Islamic, în timp ce Occidentul suspectează Moscova de lovirea cu prioritate a pozițiilor grupărilor care se opun președintelui sirian Bashar al-Assad.

Șeful Pentagonului acuza zilele trecute Rusia că, prin acțiunile sale ce au ca ținte poziții ale opoziției moderate, contribuie la escaladarea războiului din Siria.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA critici conflict numire decizii