MENIU

Studentul de la Cambridge dispărut în Egipt a fost găsit mort. Au încremenit când l-au văzut

Giulio Regeni

Un student italian, care a dispărut în Cairo săptămâna trecută, a fost găsit decedat de autorităţile egiptene, iar pe corpul său, abandonat pe marginea unei autostrăzi, au fost descoperite semne de tortură, relatează agenţia de presă Reuters, citând surse din securitate.

Giulio Regeni, în vârstă de 28 de ani, doctorand la Departamentul de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, urma un stagiu la Universitatea Americană din Cairo printr-un acord interuniversitar.

El a dispărut săptămâna trecută, pe 25 ianuarie, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la încheierea regimului de 30 de ani al lui Hosni Mubarak. Ca măsuri de prevenire a posibilelor atacuri înaintea evenimentului aniversar, poliţia a reţinut numeroşi activişti şi a ordonat populaţiei să nu participe la manifestaţii. Niciun protest de amploare nu a avut loc cu această ocazie, conform Mediafax.

După ce a fost descoperit de autorităţile egiptene, corpul său a fost transportat la o morgă din Cairo, au precizat oficiali ai securităţii şi un lucrător de la respectiva morgă.

Un prieten de-al lui Regeni a anunţat dispariţia tânărului, după ce a plecat din locuinţa sa, din Cairo, pentru a se întâlni cu un prieten în zona centrală a capitalei.

"A fost lansată o anchetă pentru a investiga cauza semnelor de tortură de pe corpul său", a precizat un oficial al securităţii pentru Reuters, adăugând că "a fost găsit pe marginea autostrăzii (pe ruta Cairo-Alexandria)".

Potrivit unei surse din Parchetul General, pe corpul bărbatului au fost găsite urme de înjunghiere în zona umerilor şi tăieturi pe urechile şi nasul acestuia.