Starea de urgenţă din Franţa, prelungită 6 luni. Valls: Vor fi alte atentate, alţi nevinovaţi ucişi
Adunarea Nationala a Frantei a aprobat, in noaptea de marti spre miercuri, prelungirea cu sase luni a starii de urgenta in vigoare in aceasta tara, la sase zile dupa atentatul ce a facut 84 de morti la Nisa, intr-un climat politic inveninat de acuzatii de laxism in lupta antiterorista lansate de opozitie.
Asa cum a cerut o parte a dreptei, articolul proiectului de lege pentru a prelungi starea de urgenta cu sase luni, pana la sfarsitul lui ianuarie 2017, a fost adoptat prin vot cu mana ridicata de deputati, relateaza AFP.
Textul urmeaza acum sa treaca la Senat, unde va fi dezbatut miercuri.
Guvernul a planificat initial aceasta prelungire, prezentata ca un "raspuns puternic" la terorism de prim-ministrul Manuel Valls, pentru o perioada de trei luni, relateaza ziare.com.
Acest regim ce faciliteaza perchezitiile este in vigoare de la atacurile jihadiste din 13 noiembrie 2015 la Paris. Este pentru prima data de la razboiul din Algeria (1954-1962) cand acest regim exceptional a fost in vigoare aproape opt luni si starea de urgenta dureaza atat de mult in Franta, noteaza France Presse.