Situație explozivă la granița Belarus - Polonia. Lukașenko invocă scenariul care a provocat al Doilea Război Mondial
Situație explozivă la granița Belarus - Polonia. Minskul a acuzat luni forțele poloneze că ar fi deschis focul la frontiera comună pentru a-i obliga pe migranți să părăsească teritoriul Poloniei. Scenariul amintește de modul în care Germania lui Hitler, invocând tot atacuri din Polonia, a intrat în țara vecină, declanșând al Doilea Război Mondial.
Belarus a denunţat o "provocare periculoasă", într-un moment de intensificare a tensiunilor dintre cele două ţări, relatează AFP, conform Agerpres.
"În ultima vreme au fost dezvăluite mai multe incidente în care militari polonezi au condus la frontiera cu Belarus străini pe care i-au forţat să treacă pe la o poartă prevăzută pentru animale", au afirmat pe Telegram gărzi de frontieră din KGB-ul belarus, un aliat al Rusiei.
"Iar pentru a-i înspăimânta pe aceşti oameni, militari polonezi şi-au îndreptat armele asupra refugiaţilor şi au tras deasupra capetelor lor", au continuat grănicerii, apreciind că "folosirea de către militari străini a armelor la graniţă constituie premise extrem de periculoase pentru un conflict frontalier".
Polonia intenţionează să desfăşoare 10.000 de soldaţi
Polonia are în vedere să desfăşoare circa 10.000 de soldaţi, cu titlu de "descurajare", la frontiera sa de est cu Belarus, aliat al Moscovei, a anunţat luna trecută ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak, citat de AFP.
"Vor fi circa 10.000 de soldaţi, din care 4.000 vor fi direct angajaţi în operaţiunile de sprijinire a poliţiei de frontieră şi alţi 6.000 ca întăriri", a declarat Mariusz Blaszczak într-o intervenţie la un post de radio polonez.
Polonia, ţară membră a NATO, a avertizat recent împotriva ameninţării cu provocări din partea Belarusului şi a potenţialelor pericole ridicate de gruparea rusă de mercenari Wagner, cu sediul pe teritoriul belarus. Varşovia acuză Minskul şi Moscova de orchestrarea unui nou flux de migranţi în Uniunea Europeană cu scopul destabilizării regiunii.
Potrivit lideruluii belarus Aleksandr Lukaşenko, guvernul polonez caută "escaladarea, agravarea situaţiei, pentru a arăta că au procedat corect că au înarmat şi reînarmat ţara", odată cu apropierea "alegerilor (legislative) din 15 octombrie anul viitor" în Polonia.
Invazia migranților
Potrivit Gărzii de frontieră poloneze, 19.000 de migranţi au încercat să intre în Polonia de la începutul acestui an, faţă de 16.000 pe parcursul întregului an 2022. Numai luna trecută, peste 4.000 de migranţi au încercat să traverseze frontiera poloneză, conform acesteia.
Belarus este acuzat de câţiva ani de favorizarea migraţiei ilegale către Uniunea Europeană pentru a crea tensiuni în Polonia şi în statele baltice învecinate. La rândul său, Minsk asigură că aceste state îi tratează într-un mod brutal şi degradant pe cei care încearcă să treacă graniţa.
După invazia rusă din Ucraina din februarie 2022, tensiunile dintre Belarus şi vecinii săi s-au intensificat, autorităţile belaruse acuzând în special Varşovia că pregăteşte provocări militare.