MENIU

Serghei Lavrov şi John Kerry au discutat despre Transnistria

John Kerry şi Serghei Lavrov

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american, John Kerry, au discutat duminică despre problema regiunii separatiste transnistrene.

Rusia şi Statele Unite au convenit să depună eforturi în vederea obţinerii unui statut special pentru Transnistria în cadrul unei R. Moldova unite, suverane şi neutre, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, luni, la încheierea întâlnirii sale cu secretarul american de Stat John Kerry.

Ministrul a subliniat că în timpul întâlnirii au discutat despre Transnistria şi despre "îngrijorarea cu privire la paşii făcuţi de actuala conducere ucraineană, paşi legaţi de libertatea de călătorie, de exercitarea de către Transnistria a drepturilor sale, care sunt prevăzute în înţelegerile anterioare, prin îndeplinirea activităţilor economice şi de tranzit", relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

"Am ajuns să simţim că partenerii americani tratează aceaste îngrijorări cu înţelegere", a subliniat Lavrov. "Consultări periodice în formatul 5+2 - în cadrul cărora Rusia şi Ucraina acţionează în calitate de garanţi, OSCE ca mediatori, iar Transnistria şi Chişinăul ca părţi implicate în conflict, iar SUA şi UE ca observatori - vor fi organizate în 10-12 zile", a declarat ministrul.

"Le cerem partenerilor noştri americani să se asigure că procesul în formatul 5+2 este eficient şi el este eficient şi asigură în stadiul actual o abordare complexă astfel încât problema să fie rezolvată prin acţiuni specifice", a subliniat ministrul.