MENIU

Tillerson dă ultimatum Rusiei: Să aleagă între a sprijini Siria sau a se ralia poziţiei SUA

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, a declarat că Rusia trebuie să aleagă între a-l sprijini în continuare pe președintele sirian, Bashar al-Assad, Iranul și organizația teroristă Hezbollah sau a se ralia poziției SUA.

Această declarație a fost făcută cu puțin timp înainte de vizita la Moscova a lui Rex Tillerson, al cărui scop principal este Siria. Secretarul american de Stat a mai declarat în avans că nu este sigur dacă Rusia a eșuat în obliga Siria să predea armele chimice sau a fost doar incompetentă.

„Oricum, asta nu mai contează pentru cei uciși”, a subliniat Tillerson, referindu-se la ultimul atac cu gaz sarin al regimului Assad asupra orașului Khan Sheikhoun.

Premierul britanic Theresa May și președintele american Donald Trump au convenit luni, într-o convorbire telefonică, să încerce să convingă Rusia să își retragă sprijinul pentru președintele Siriei, Bashar al-Assad, se arată într-un comunicat al Cabinetului May. Trump și May consideră că una din ocaziile de a determina Rusia să accepte această idee este vizita de săptămâna aceasta la Moscova a lui Rex Tillerson.

„Prim-ministrul și președintele au fost de acord că există acum o fereastră de oportunitate pentru a convinge Rusia că alianța sa cu Assad nu mai este în interesul său strategic”, se arată în comunicat.

Miniştrii de Externe ce au participat la o întrevedere a G7 nu s-au exprimat pentru impunerea unor sancţiuni Rusiei în urma atacului chimic din Siria, însă au transmis Kremlinului să renunțe la susținerea regimului Assad.

Mai multe articole despre:
0 alegeri măsuri anunţ decizii măsură Rex Tillerson