MENIU

Secretar ONU: Ne temem de întoarcerea la un război total în estul Ucrainei

Secretarul general adjunct pentru afaceri politice, Jens Andres Toyberg-Frandzen, al ONU, a declarat, miercuri, în fața Consiliului de Securitate reunit de urgență, că se teme de "întoarcerea la un război total" în estul Ucrainei. Responsabilul ONU a evocat, de asemenea, printre posibilele scenarii și "un conflict înghețat și persistent ce ar menține status quo-ul în estul Ucrainei timp de ani de zile sau decenii de acum încolo", informează Agenția France Presse, citată de Agerpres. 

Pe de altă parte, un alt scenariu ar fi cel al "unui conflict ce continuă cu zgomot redus luni de zile, cu lupte sporadice de mică intensitate urmate de perioade când ostilitățile și pierderile umane cresc".  În viziunea responsabilului ONU, aceste scenarii "ar fi o catastrofă pentru Ucraina".

Reuniunea a fost convocată, la cererea Statelor Unite, pentru a examina acuzațiile legate de incursiunile militare ale Rusiei în estul Ucrainei, confirmate de NATO și OSCE.

OSCE a desfășurat 261 de observatori internaționali în Ucraina, dintre care 112 în regiunile din estul țării unde o fragilă încetare a focului între rebelii proruși și armata ucraineană, decretată la începutul lunii septembrie, este încălcată zilnic, amintește AFP.

Confruntările s-au intensificat în ultimul timp și informațiile potrivit cărora, de vineri, au început să intre convoaie militare rusești puternic înarmate, date la început de Kiev, au fost coroborate de NATO și OSCE.

Ministerul rus al Apărării rus a respins miercuri acuzațiile, considerându-le "nefondate"