MENIU

Se întâmplă în anul 2016. 23 de oameni au murit de foame. Şase erau nou-născuţi

Un număr de 23 de persoane și-au pierdut viața din cauza foamei de la 1 decembrie în orașul sirian Madaya asediat, a anunțat vineri organizația Medici fără Frontiere (MSF), în timp ce ONU pregătește o livrare de ajutor în zonă, relatează AFP.

Potrivit agențiilor Națiunilor Unite cu sediul la Geneva, aproximativ 40.000 de persoane, din care jumătate sunt copii, au nevoie de ajutor alimentar de urgență în această localitate situată într-o zonă rebelă asediată de armata siriană de șase luni. 'Situația este oribilă', a declarat purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile omului, Ruert Colville, subliniind că numărul victimelor și dimensiunea suferințelor populației din Madaya sunt dificil de verificat, dată fiind lipsa de acces.

În contextul unei revolte internaționale, regimul de la Damasc și-a dat acordul joi pentru ca ONU și Crucea Roșie să transporte un ajutor umanitar. MSF a precizat că printre cei 23 de morți de foame înregistrați în centrul său medical, șase erau copii nou-născuți și cinci aveau vârsta peste 60 de ani. De altfel, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), alte 13 persoane au fost ucise de explozia unor mine plasate de forțele regimului sirian sau de lunetiști, în timp ce încercau să părăsească orașul pentru a găsi hrană, menționează ong-ul cu sediul în Anglia, care are o vastă rețea de surse în Siria.

'Este un exemplu clar de consecințe pe care le provoacă recurgerea la asedierea unui oraș ca strategie militară', a comentat directorul Operațiunilor MSF, Brice de le Vingne, potrivit unui comunicat.