MENIU

Val de aer polar peste România. Elena Mateescu, șefa ANM, anunță schimbări MAJORE de temperatură de la o zi la alta

Când vin ninsorile și lapovița

Săptămâna care începe va fi marcată de schimbări rapide și semnificative de vreme, impresia generală fiind aceea că trăim două anotimpuri în interval de câteva zile. Astfel, după un mijloc de săptămână cu temperaturi de octombrie, finalul de interval vine cu vreme de iarnă, potrivit declarațiilor făcute de șefa ANM Elena Mateescu, la Realitatea Plus.

"Vorbim de alternanțe semnificative între perioade mai calde, cu temperaturi peste medie și altele mai reci, mai ales în primele zile ale săptămânii. Astfel, dacă marți avem un ecart al temperaturilor între 8 și 15 grade Celsius, pentru miercuri o să avem 7-19 grade.

După acest vârf termic, mai precis de joi, temperaturile scad semnificativ, mai ales în zona de centru, sud și est a țării. Astfel, valorile se apropie de normalul termic al perioadei, iar în depresiuni să vorbim de o vreme ușor mai rece, maximele fiind cuprinse între 0 și 13 grade, iar minimele între minus 5 - 4 grade Celsius. Cele mai coborâte temperaturi, de până la minus 10 grade, se vor înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei.

Odată că răcirea vremii se vor produce și precipitații, mai ales sub formă de ploaie în sudul și estul țări, sub formă de lapoviță și ninsoare în centrul țării, dar nu excludem posibilitatea ca la munte să avem precipitații sub formă de ninsoare.

Cert este că cea mai caldă zi a săptămânii va fi miercuri, apoi va urma o perioadă de răcire.

Mai multe articole despre:
anm vreme elena mateescu iarna nisori