MENIU

Război în Ucraina, ZIUA 444. Țările G7 condamnă Rusia pentru folosirea alimentelor ca instrument de șantaj. Zelenski: Rusia amenință lumea cu un dezastru nuclear - LIVE TEXT -

Război în Ucraina, ziua 444 / Foto: Profi Media

Miniştrii Agriculturii din ţările G7 (Grupul celor şapte ţări puternic industrializate) au condamnat duminică folosirea de către Rusia a alimentelor „ca mijloc destabilizator şi instrument de coerciţie geopolitică" în timpul invaziei sale în Ucraina.

UPDATE 09:31 - Statele G7 condamnă șantajul Rusiei la adresa pieței mondiale de alimente.

„Continuăm să condamnăm în termenii cei mai fermi războiul de agresiune ilegal, neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei", se arată în declaraţia comună adoptată de Grupul celor Şapte la finalul reuniunii lor de două zile din oraşul japonez Miyazaki (sud-vest), la care a luat parte şi reprezentantul UE

UPDATE 09:18 Evaluarea britanică de duminică dimineață pune lupa pe încercările Moscovei de a genera noi forțe de luptă:

Ministerul rus al Apărării a lansat o nouă campanie majoră de recrutare de voluntari. În cadrul unei campanii de amploare, au apărut reclame pe site-urile rusești de socializare, pe panouri publicitare și la televizor.

Noile reclame fac apel la mândria masculină a potențialilor recruți, solicitând „bărbați adevărați", subliniind totodată beneficiile financiare ale înrolării.

De când accesul său la recrutarea prizonierilor a fost oprit, compania militară privată Wagner concurează, de asemenea, pentru rezerva limitată de bărbați ruși în vârstă de luptă.

Rămâne foarte puțin probabil ca această campanie să atragă obiectivul anunțat de Ministerul Apărării - 400.000 de voluntari.

Autoritățile încearcă, aproape sigur, să amâne cât mai mult timp posibil declararea unei mobilizări obligatorii, pentru a minimiza disensiunile interne.

UPDATE 09:10 Țările G7 condamnă Rusia pentru folosirea alimentelor ca „ca instrument destabilizator şi de coerciţie geopolitică"

UPDATE 07:56 Franța spune că e „consternată” de declarația ambasadorului chinez privind Crimeea

UPDATE 07:00 Zelenski: Rusia foloseşte centrala nucleară de la Zaporojie pentru a şantaja lumea cu un dezastru

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident