Rapperul care a obținut 60.000 de voturi la alegerile din SUA și se gândește serios la prezidențialele din 2024
Este rapper de succes, e căsătorit cu o cunoscută vedetă media, a vândut milioane de albume în întreaga lume, are afaceri care îi aduc milioane de dolari anual, iar candidatura la președinția SUA i s-a părut inedită. Kanye West a reușit să convingă 60.000 de americani că merită să le fie președinte.
Candidatura lui Kanye West la alegerile prezidenţiale din acest an a fost o surpriză şi a stârnit zâmbete, dar rapperul insistă şi se gândeşte la o nouă candidatură în 2024, după ce marţi a strâns aproape 60.000 de voturi, scrie NY Post.
Într-o serie de mesaje pe Twitter, West s-a filmat în timp ce completa buletinul de vot în statul Wyoming: la 43 de ani, el a spus că a votat „pentru prima dată” la alegeri prezindenţiale şi „pentru cineva în care are cu adevărat încredere... în mine”.
Într-o imagine publicată de el, numele îi apare scris de mână pe un buletin de vot: Wyoming, unde are o fermă, nu figurează printre cele 12 state americane în care a putut să participe oficial în calitate de candidat independent.
În ceea ce priveşte intenţia sa de a se reprezenta peste patru ani la alegeri, el şi-a exprimat-o prin două cuvinte într-un alt mesaj: „Kanye 2024”.
Potrivit numărătorii publicate de mass-media americane, Kanye West, care suferă de tulburare bipolară, şi a cărui soţie, Kim Kardashian, a cerut în iulie „compasiune şi empatie” - a strâns 0,4% din voturi în state precum Idaho, Oklahoma şi Utah.
Cel mai bun scor al lui a fost în Tennessee - stat din sud, câştigat de Donald Trump - aproape 10.200 de voturi.
Kanye West, care i se alăturase oficial lui Donald Trump la puţin timp după alegerea miliardarului în noiembrie 2016, şi-a anunţat candidatura la preşedinţie de 4 iulie sub sloganul „Birthday Party”.
Dar candidatura sa a stârnit imediat mai multe întrebări cu privire la starea sa mintală, decât entuziasm.