MENIU

Putin şi Merkel consideră că situaţia din Ucraina tinde să se deterioreze

<p>Angela Merkel şi Vladimir Putin </p>

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au convenit, duminică, asupra faptului că situaţia din Ucraina, unde Kievul îşi continuă ofensiva împotriva separatiştilor proruşi din est, "tinde să se deterioreze", a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de AFP.

"Putin şi Merkel au avut un dialog constructiv, foarte aprofundat, în cursul căruia au discutat în detaliu despre posibilele opţiuni pentru rezolvarea situaţiei din Ucraina. Cei doi lideri au convenit asupra faptului că, din nefericire, situaţia tinde să se deterioreze", a declarat pentru agenţia de presă rusă RIA Novosti Dmitri Peskov, care a precizat că întrevederea a avut loc la Rio de Janeiro, scrie Mediafax.ro.

În cursul discuţiei lor, care a durat o oră şi un sfert şi a fost consacrată Ucrainei, cei doi lideri au "subliniat necesitatea reluării de urgenţă (a reuniunilor) grupului de contact privind Ucraina (format, în afară de această ţară, din Rusia şi OSCE, cu participarea rebelilor), poate sub forma unor videoconferinţe", a declarat purtătorul de cuvânt.

Mai multe articole despre:
Ucraina Angela Merkel Vladimir Putin