MENIU

Protest de solidaritate la Norwich în sprijinul familiei române după incendierea magazinului

Peste o sută de persoane s-au adunat sâmbătă la Norwich, pentru un protest în semn de solidaritate cu familia română afectată de incendierea magazinului lor, relateză cotidianul regional Eastern Daily Press pe pagina electronică, citat de Mediafax.

"Prezenţa la protest a fost fantastică şi este într-adevăr îmbucurător să vedem aşa de mulţi oameni aici," a declarat Jan McLachlan, secretarul Adunării Populare din Norwich, organizatorul protestului de solidaritate.

"Este foarte important să rămânem uniţi pentru a arăta oamenilor din comunitatea de imigranţi din Norwich, că sunt bineveniţi aici."

Andreea Abraham, fiica proprietarului, în vârstă de 23 de ani, a declarat că a fost copleşită de sprijinul acordat de comunitate..

"Am crezut că o să fie 10 sau poate 20 de oameni astăzi aici," a spus ea. "Dar când am văzut atât de multe persoane aici a fost uimitor. Nu pot să cred."

"Este un lucru foarte bun, nu doar pentru noi, ci pentru toată lumea. Este foarte important să fim uniţi."

Poliţia anchetează o posibilă infracţiune motivată de ură, după ce un magazin alimentar românesc din Norwich a fost distrus vineri într-un incendiu, relatează cotidianul britanic Metro pe pagina electronică.

Poliţia investighează cauzele unui incendiu la un magazin alimentar românesc în Norwich, ancheta este în curs de desfăşurare, însă se consideră ca ar fi fost vorba de un act deliberat de incendiere.

O cărămidă ar fi fost aruncată prin fereastra magazinului The Village Shop, aflat pe strada Magdalen, după care a izbucnit un incendiu în interior.

Proprietara magazinului a declarat că "Am fost îngrozită, tremuram. Suntem siguri că cineva a făcut acest lucru intenţionat, dar nu am avut probleme până acum."

Întrebată dacă acest incident ar putea avea legătură cu rezultatul referendumului de ieşire a Marii Britanii din UE, ea a afirmat că "Da, ne putem aştepta la asta. Toată lumea crede că are legătură cu votul."

Ministerul român Afacerilor Externe solicită autorităţilor britanice să clarifice această situaţie şi să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa românilor.

Mai multe articole despre:
protest Anglia magazin romanesc Norwich