MENIU

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, primit la Casa Albă

Francois Hollande, primit de Barack Obama la Casa Albă

Preşedintele francez Francois Hollande a sosit marţi la Casa Albă, unde a fost primit de omologul său american, Barack Obama, şi de soţia sa, Michelle, în cea de-a doua zi a vizitei de stat a liderului de la Paris în Statele Unite, relatează AFP.

Preşedinţii Hollande şi Obama au ascultat imnurile naţionale, iar ulterior vor începe discuţiile în Biroul Oval.
Ziua se va încheia cu un fastuos "dineu de stat" la care sunt aşteptaţi aproximativ 300 de invitaţi.

Preşedintele Francois Hollande a sosit luni la Washington, iar la scurt timp a plecat în compania lui Barack Obama, la bordul Air Force One, pentru o vizită de câteva ore la domeniul Monticello, ridicat de Thomas Jefferson, unul dintre primii reprezentanţi diplomatici ai SUA la Paris.

Vizita lui Francois Hollande la Washington este cea de-a şasea vizită de stat a unui preşedinte francez în SUA din 1958, după cele efectuate de Charles de Gaulle, în 1960, Georges Pompidou, în 1970, Valery Giscard d'Estaing, în 1976, Francois Mitterrand, în 1984 şi Jacques Chirac, în 1996.

Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy s-a aflat în 2007 la Washington pentru o vizită de lucru.

Hollande: Încrederea între Franţa şi SUA a fost restabilită după scandalul NSA

Cei doi şefi de stat au discutat despre chestiunile bilateale, dar şi despre problema NSA.

Încrederea între Washington şi Paris a fost restabilită după scandalul interceptărilor practicate de Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA), a declarat preşedintele Franţei, Francois Hollande, după întâlnirea cu omologul său american, Barack Obama.

"Încrederea reciprocă a fost restabilită şi trebuie să se bazeze atât pe respectarea fiecărei ţări, cât şi pe protejarea vieţii private", a declarat Hollande, citat de AFP.

Avertisment pentru companiile care fac afaceri în Iran

Unul dintre dosarele importante discutate la bioaterala SUA-Franţa a fost cel iranian.

Obama şi  Hollande au avertizat companiile străine care au afaceri în Iran că se expun "riscurilor şi pericolelor", informează AFP.

De altfel, Obama a ameninţat cu o nouă serie de sancţiuni împotriva companiilor care nu respectă embargoul internaţional impus Iranului.

François Hollande a transmis un avertisment firmelor franceze active în Iran, referindu-se la o delegaţie de oameni de afaceri care au efectuat o vizită la Teheran la începutul lunii februarie.

"Regimul sancţiunilor rămâne valabil în Iran, astfel că, în momentul de faţă, nu pot exista acorduri comerciale", a explicat Hollande.

Mai multe articole despre:
SUA Franţa François Hollande barack obana