MENIU

Preşedintele Dodon a depus flori la bustul lui Eminescu

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul ”Ştefan cel Mare” şi le-a dedicat contestatarilor săi poezia ”Criticilor mei”, ca fiind poezia care ar descrie cel mai bine situaţia actuală a statului moldovean.

Igor Dodon, însoţit de consilierii prezidenţiali, a depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu cu ocazia aniversării a 167 de ani de la naşterea acestuia.

 
”Am depus astăzi flori la bustul poetului Mihai Eminescu. Eu cred că noi trebuie să ne mîndrim cu toţii că avem aşa personalităţi în istoria poporului nostru. S-a scris şi s-a spus enorm de mult despre Eminescu, nu e cazul să repet lucruri cunoscute, vreau doar să subliniez că opera lui trebuie transmisă din generaţie în generaţie aşa cum transmitem credinţa noastră creştină, pentru că şi creaţia literară a lui Mihai Eminescu ne-a modelat şi ne reprezintă în foarte mare măsură. Poezia care, în opinia mea, reflectă cel mai mai bine situaţia în care se află ţara noastră este ”Criticilor mei” şi le-o adresez criticilor mei”, a spus Igor Dodon, potrivit unui comunicat al preşedinţiei moldovene.
Mai multe articole despre:
flori Mihai Eminescu Igor Dodon