Premierul ucrainean anunţă sancţiuni împotriva Rusiei
Premierul ucrainean a anunţat vineri că a întocmit o listă cu sancţiuni care ar putea viza 172 de persoane şi 65 de întreprinderi, în special ruse, acuzate că au susţinut anexarea Crimeei sau că finanţează insurecţia prorusă din estul ţării, potrivit Mediafax.
Proiectul de lege prezentat de Arseni Iaţeniuk, care urmează să fie examinat de Parlament marţi, prevede o serie de măsuri de retorsiune precum interdicţia de intrare în ţară sau blocarea activelor, dar şi interdicţia de a efectua anumite operaţiuni financiare.
Şeful Guvernului a citat de asemenea interdicţia tranzitului de resurse naturale, în condiţiile în care aproape jumătate din gazul rusesc consumat de Europa tranzitează teritoriul ucrainean.
Textul autorizează Consiliul naţional de securitate şi apărare să aplice asemenea măsuri şi include o listă cu 172 de persoane şi 65 de întreprinderi, al cărei conţinut nu a fost dezvăluit.
"În cel mai grav scenariu, Ucraina ar putea suferi pierderi de şapte miliarde de dolari încă din primul an, nu numai din cauza sancţiunilor, ci şi din cauza politicii agresive a Kremlinului", a avertizat Iaţeniuk.
După prăbuşirea avionului Malaysia Airlines, doborât la 17 iulie în zona controlată de rebeli, Guvernul ucrainean a decis să creeze o comisie care să pregătească sancţiuni împotriva Rusiei şi a cetăţenilor ruşi care susţin insurgenţii.