Premierul spaniol, lovit cu pumnul în față de un minor. Imaginile au ajuns virale
Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a fost lovit cu pumnul în faţă de un minor, în timpul unui eveniment de campanie desfăşurat miercuri în regiunea sa natală Galicia, cu ocazia alegerilor generale de duminică, informează Reuters.
Şeful Guvernului, în vârstă de 60 de ani, nu a fost rănit, a declarat un purtător de cuvânt al Partidului Popular, dar Rajoy a fost văzut ulterior cu o vânătaie mare pe faţă, potrivit Mediafax.
Un tânăr l-a lovit puternic cu pumnul în faţă pe Rajoy, căruia i-au căzut ochelarii, în timp ce participa la un eveniment public în oraşul Pontevedra.
Agresorul stătea în picioare chiar lângă Rajoy, când l-a lovit brusc, luându-l pe premier prin surprindere. Tânărul, care este minor, a fost arestat, a confirmat poliţia.
Rajoy a transmis un mesaj pe Twitter, mulţumindu-le susţinătorilor săi şi asigurând publicul că se simte bine. "Sunt bine, pe drum spre un miting din Coruna", a afirmat el.